Pentru orice comunitate umană, activitatea economică este esenţială, este condiţia sine qua non pentru a supravieţui, pentru a progresa.
Cultura materială este cea care rămâne în timp, uneori pentru secole, chiar dacă populaţia dispare sau pleacă în alte locuri, din diverse motive.
Comuna Brebu fiind o aşezare rurală, activitatea economică de bază fiind cea legată de pământ. Din acest motiv, proprietatea asupra pământului şi activităţile legate de acesta rămân esenţiale. Raporturile referitoare la proprietatea de terenuri agricole duc la cele de natură socială şi astfel, constituie structura socială, respectiv diferenţele de natură economică şi statutul social dintre clasele sociale până la nivelul de indivizi. De la proprietatea asupra pământului pleacă şi rădăcinile conflictelor armate, deoarece alte popoare sau comunităţi mai mici încearcă, prin diverse mijloace, dar mai ales prin războaie, să acapareze cât mai mult pământ, dacă e posibil totul.
De departe, cea mai importantă activitate economică este agricultura cu tot ceea ce este legat de ea. Pentru locuitorii comunei Brebu, ca aşezare rurală, cu ramurile ei adiacente, cultivarea pământului şi creşterea animalelor reprezintă baza activităţii economice.
Din aceste ocupaţii cu caracter permanent vor apare şi altele, dar tot legate de practicarea agriculturii (morarii, tâmplarii, fierarii, pielării, cojocarii, croitorii, brutarii etc).
Nu sunt surse de izvoare scrise referitoare la activitatea economică a locuitorilor din epocile anterioare feudalismului, se pot trage doar concluzii indirect, prin descoperiri arheologice (resturi de unelte folosite de oameni pentru desfăşurarea unor activităţi economice).
Agricultura, creşterea animalelor, pomicultura, ofereau produsele necesare pentru hrana cotidiană. Acestea trebuiau însă prelucrate pentru a putea fi folosite în mod direct. Exemplul cel mai sugestiv este legat de cereale. Dacă animalele puteau mânca porumbul, grâul şi altele aşa cum erau recoltate, oamenii aveau nevoie de prelucrare.
Principalele cereale cultivate de locuitorii comunei Brebu au fost grâul şi porumbul. Pe lângă acestea, legumicultura completa cu produsele necesare (cartofii, ceapa, roşiile, varza, ardeii etc). Se mai cultiva şi prelucra cânepa.
Iniţial, cerealele se treierau cu ajutorul cailor iar făina se măcina cu râşniţa învârtită cu mâna. Tot la râşniţa de acest tip se măcina şi drobul de sare. Apoi a început să se folosească forţa apei pentru măcinat. Pe vechea albie a Pogoniciului exista locul numit Cotu Morii, iar pe Igăzău a fost moara lui Panţu care a funcţionat până în anii 1950. Dumitru Didu (Ciui) a avut o batoză de treierat păioase care funcţiona învârtită cu ajutorul cailor.
După ce au apărut motoarele cu aburi şi cu ardere internă, unele familii precum Iţariu şi Buţă şi-au cumpărat batoze cu tractor, dar neştiind cum să le folosească le-au vândut. Doar Pavel Trulea (Vornica) şi-a cumpărat tractor şi batoză şi a deservit tot satul şi nu numai, până la colectivizare. Tot Pavel Trulea şi-a făcut şi o moară cu motor şi a deservit tot satul pentru măcinatul porumbului. A mai fost moara lui Borlovan, cu valţuri, dar aceasta s-a mutat la Zorlenţul