Obiceiuri și tradiții

Portul tradiţional naţional al locuitorilor comunei Brebu este asemănător în toate cele trei localităţi ale comunei. Astfel, specifice sunt următoarele obiecte de îmbrăcăminte: cămaşă albă, laibăr de culoare neagră, pieptar împodobit cu şnur de diferite forme şi culori, căciulă pe cap, la brâu praştia bătută cu nasturi de metal (de culoare albă sau galbenă), opinci cu obiele la bărbaţi;


Pentru femei erau următoarele obiecte de îmbrăcăminte: ciupag înflorit în diverse culori ţipătoare, poalele înflorite asemănător ciupagului, ciapsa purtată peste cocul format din părul împletit, pe frunte fetele poartă o cunună de monede de aur sau argint iar bătrânele una din somot negru. La gât se mai purta o salbă, peste poale se purtau opregele din ciucuri cusute din lână fină, iar partea de care erau prinşi ciucurii era din mătase cu modelul specific Banatului. Femeile purtau în picioare opinci şi obiele ca şi bărbaţii.

Cu timpul, costumele tradiţionale s-au modificat astfel: la femei s-au introdus fibrele sintetice iar la bărbaţi a apărut costumul obişnuit, fabricat industrial.

Portul popular la Brebu.

Portul popular la femei la începutul secolului XX (conform unei fotografii din anul 1915) arăta astfel: pe cap purtau o măramă, batic, cârpă etc. legată sub bărbie; pe corp avea un ciupag cu fodori la mâneci, un pieptar care se încheia într-o parte, poale şi cotrinţă ţesută din lână care cădea până la glezne. La mijloc era încinsă cu un brâu lat. în picioare avea încălţăminte cu carâmb înalt. Se mai purta şi opreg.
în anul 1945 portul popular la femei arăta astfel: măramă legată sub bărbie, ciupag fără fodori la mâneci, cotrinţă nu mai este făcută din lână ci din material industrial. La spate aveau o cătrinţă îngustă ţesută din lână. Lungimea nu mai este până la glezne şi cam cu o palmă sub genunchi.


Între anii 1960-1970 portul popular la femei era acesta: pe cap o măramă legată la spate, ciupag brodat pe mâneci, cu laibăr (ilic), cusut pe piept cu mărgele şi bănuţi (paiete) cu fir aurit, cu motive florale iar în partea de jos cu motive geometrice. Poalele împistrite în partea de jos iar cotrinţă în toată suprafaţa ei împodobită cu flori cusute cu bănuţi, mărgele şi fir aurit. Partea de jos este cusută cu motive geometrice. în picioare poartă ciorapi de mătase, pantofi sau sandale moderne. Cotrinţă ajunge până la genunchi.
Asemenea costume se făceau cam de două ori pe an, dar obligatoriu de Paşti. Costau foarte mult pentru că materialele nu e găseau în comerţul local ci erau aduse din afară. Costumele erau lucrate în secret, cu porţile închise şi cam 16-17 ore pe zi ca să nu fie văzute de public până la sărbători. Primăvara lucrau şi noaptea deoarece era vremea muncii la câmp. Până în anul 1961, când s-a introdus curentul electric, se lucra la lumina lămpilor de petrol.


La bărbaţi portul popular era următorul: vara purtau o cămaşă de pânză ţesută din fibre de cânepă. Era o pânză aspră, neconfortabil, dar rezistentă; mai aveau izmene din acelaşi material. în picioare ciorapi de lână şi opinci. La brâu se încingeau cu un brâu de lână sau cu un chimir din piele. Brâul era denumit brăcini iar chimirului i se spunea praşchie. Peste cămaşă purtau laibăr (ilic). în zilele de sărbătoare în picioare purtau bocanci.


Mai târziu, fibrele de cânepă erau combinate cu cele de bumbac şi astfel, pânza era mai moale, mai confortabilă, iar la sărbători cămăşi făcute doar din pânză de bumbac. Imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial nu se găsea bumbac, de aceea femeile luau ciorapii de bumbac şi îi deşirau ca să obţină firele pentru cămăşi.


În timpul iernii peste cămaşă şi izmene sa mai luau un sfetăr (pulover), tricotat din lână şi cioareci, tot din lână. Se mai lua şi un pieptar din blană de miel cu blană. Peste haine se mai lua un iancăr, tot din lână sau un cojoc numit mânecar.


În picioare se purtau ciorapi tricotaţi din lână, obiele ţesute tot din lână şi opinci. La sărbători luau ciorapi de lână şi bocanci. Pe cap purtau vara pălărie, iarna căciulă din blană de miel (clăbăţ). începând cu anii 1955-1960 au abandonat ciorapii de lână şi bocancii vara şi au luat pantofi. Treptat, bărbaţii au abandonat portul popular şi au trecut la costum, paltoane şi geci din piele, mai ales cei care lucrau în uzine, la oraş. Femeile au mai continuat o vreme să poarte portul popular, apoi au trecut şi ele la haine mai uşoare şi comode,

Alte obiceiuri specifice comunei Brebu

Alte obiceiuri specifice comunei Brebu sunt următoarele: calendarul de ceapă care se face în ajunul anului nou, măsuratul oilor în fiecare primăvară la data de 23 aprilie, plantarea unui mesteacăn numit arbuzaş cu ocazia zilei de 1 mai, ursitoarele care se fac cu ocazia naşterii unui copil, oraţii de nuntă şi căpară (logodnă), pieptănatul miresei de către mire luni dimineaţa în timp ce se cântă cântecul miresei, spălatul la nuntă, paparudele organizate vara când era secetă. Cu ocazia unor evenimente triste precum decesul sunt obiceiuri ca strigătul zorilor, ducerea la mormânt a unui mesteacăn numit praţ prapur şi care se plantează lângă cruce dacă decedatul este tânăr. Cu ocazia decesului se organizează priveghiul şi se strigă diferite bocete.