Pe lângă activităţile strict materiale, economice în primul rând, oamenii au avut din totdeauna şi preocupări ce ţin de latura spirituală, culturală în general. Toate acestea se manifestă sub două forme principale:
– cultura orală, transmisă prin viu grai din generaţie în generaţie;
– cultura scrisă sub diverse forme, pe diverse materiale.
Prezentăm în continuare aspecte ale culturii orale în primul rând, respectiv obiceiuri, desfăşurate cu diverse ocazii. Este lăudabil că multe s-au păstrat, cel puţin în memoria colectivă, mai ales a celor în vârstă.
Fiecare localitate, indiferent de mărimea ei, mai ales din mediul rural are anumite obiceiuri, datini, care le păstrează din generaţie în generaţie, în special prin viu grai, pe cale orală. Aceste obiceiuri sunt legate de evenimente importante din viaţa comunităţii sau a familiei. Aşa este cazul şi pentru locuitorii comunei Brebu. Exemplificăm cele mai importante asemenea obiceiuri (cu menţiunea că se referă la localitatea Brebu, dar sunt specifice, cu mici diferenţe şi pentru Apadia şi Valeadeni).
Ruga satului
Aceasta este cea mai mare sărbătoare tradiţională a satului şi se ţine cu sfinţenie o dată sau de două ori pe an, fiind legată ori de hramul bisericii sau de o anumită întâmplare deosebită ca semnificaţie din viaţa satului.
La Brebu ruga sau nedeia se ţine de două ori: la Ispas (înălţarea Domnului) când este şi hramul bisericii; a doua oară în data de 29 septembrie, la Mihoi. De fiecare dată rug.i durează două zile şi atunci vin goştii (oaspeţii), prieteni sau rude şi din alte sate, la masă sau numai la joc. Este un prilej de a se întâlni la un pahar de răchie. Cel mai mult se bucură oamenii în vârstă pentru că, cu această ocazie îşi văd nepoţii la joc. După ce se ospătează, spre seară merg la joc. Cu cev.i ani în urmă, fetele şi femeile mai tinere veneau îmbrăcate în costume populare. Se joacă hore, brâuri, ardeleana, de doi şl este o adevărată întrecere cine dansează mai frumos până seara târziu. A doua zi se reia totul.
La ultimele trei ediţii ale rugii din septembrie329 s-.i organizat şi un Festival folcloric. La acesta au participai ansambluri folclorice din Reşiţa (Semenicul şi Datina), Soceni (căluşarii), Borlova, Bolvaşniţa, Fârliugşi alte localităţi.
Această rugă din 29 septembrie (de Sfântul Chiriac Sihastrul) are o semnificaţie mai aparte. Se pare că este legal.i de hramul bisericii vechi, înainte de anul 1790, aceasta fiind din lemn se presupune că a fost arsă de turci. Ruga se ţine în amintirea unei întâmplări din viaţa comunităţii: se spune că ,i dat o mare epidemie printre animalele oamenilor, fiind marc jale printre săteni. Ei şi-au dus animalele în pădure şi aşa .i încetat molima. De bucurie, au făcut mare petrecere şi .i rămas acest obicei.
De organizarea rugilor s-au ocupat la început tinerii recruţi, dar de când serviciul militar nu mai este obligatoriu, această sarcină revine primăriei.
Portul tradiţional naţional al locuitorilor comunei Brebu este asemănător în toate cele trei localităţi ale comunei. Astfel, specifice sunt următoarele obiecte de îmbrăcăminte: cămaşă albă, laibăr de culoare neagră, pieptar împodobit cu şnur de diferite forme şi culori, căciulă pe cap, la brâu praştia bătută cu nasturi de metal (de culoare albă sau galbenă), opinci cu obiele la bărbaţi;
Pentru femei erau următoarele obiecte de îmbrăcăminte: ciupag înflorit în diverse culori ţipătoare, poalele înflorite asemănător ciupagului, ciapsa purtată peste cocul format din părul împletit, pe frunte fetele poartă o cunună de monede de aur sau argint iar bătrânele una din somot negru. La gât se mai purta o salbă, peste poale se purtau opregele din ciucuri cusute din lână fină, iar partea de care erau prinşi ciucurii era din mătase cu modelul specific Banatului. Femeile purtau în picioare opinci şi obiele ca şi bărbaţii.
Cu timpul, costumele tradiţionale s-au modificat astfel: la femei s-au introdus fibrele sintetice iar la bărbaţi a apărut costumul obişnuit, fabricat industrial.